Vindecare prin Homeopatie 
"Similia similibus curantur" 
Homeopatia în câteva cuvinte
Printeaza aceasta paginaAdauga la Favorite

Homeopatia în câteva cuvinte

 

Fiecare știință are anumite principii fundamentale care trasează coordonatele întregului sistem al acesteia. Știința Homeopatiei ca tratament medical prezintă o filosofie proprie, iar tratamentele homeopate, în consecință, sunt bazate pe o serie de principii care formează ”nucleul dur” al întregului proces de vindecare. Aceste principii de bază sunt:

 

 

Legea Similitudinii

Homeopatia este un sistem de medicină fundamentat pe principiul ”Similia Similibus Curantur” care se traduce ca ”ceea ce este asemănător vindecă”. Cuvântul ”homeopatie” provine din limba greacă unde homeos înseamnă ”similar”, iar pathos – ”suferință”. Etimologic vorbind așadar, homeopatia ar putea fi definită ca ”metoda terapeutică a similarității simptomelor”. Recunoașterea acestei legi de bază a homeopatiei datează cu mult înainte ca Hahnemann – părintele acestei științe – să se fi născut (1755). Paracelsus, Hipocrat, precum și texte ayurvedice antice recunosc existența și FUNCȚIONAREA acestui principiu. Hahnemann a fost însă cel care a susținut ideea universalității acestei legi, urmînd a crea un nou sistem de medicină pe baza ”Similia Similibus Curantur”. Potrivit acestui nou sistem, alegerea medicamentului oferit pacientului este fundamental bazată pe principiul conform căruia acest medicament trebuie să aibă capabilitatea de a produce simptome cât mai apropiate de cele ale bolii de care suferă pacientul în cauză.

 

Legea Simplex Similimum Minimum

În ”Organonul Medicinei” Samuel Hahnemann susține că doar o singură substanță trebuie administrată la un moment determinat. Cu alte cuvinte, trebuie evitată administrarea mai multor tipuri de substanțe (remedii homeopate) pentru o singură boală.

 

Legea diluțiilor infinitezimale

Potrivirea unui medicament pentru o anumită boală nu este determinată doar de simpla selectare a acestuia de către medicul homeopat, ci și de către doza în care acesta este administrat. Noțiunea de ”doză minimă” presupune ca acea doză care, deși este administrată în cea mai redusă cantitate posibil, este totuși  suficient de puternică astfel încât să declanșeze mișcarea forței vitale a organismului în sensul vindecării acestuia. Aplicarea acestei legi a dus la descoperirea procesului practic numit ”potențare” și care se referă la stimularea organismului de a se vindeca singur ca urmare a administrării remediilor homeopate.

 

Doctrina pruving”-ului remediului (Legea testărilor pe om)

Această lege presupune că DOAR acele remedii ale căror proprietăți și efecte sunt cunoscute în totalitate pot fi administrate pacienților. 

 

Teoria bolilor cronice

În anii de conturare a practicii homeopatice Hahnemann a observat că în ciuda administrării celui mai bun tratament homeopat, în anumite cazuri simptomele bolii reapăreau la anumite intervale de timp. Eșecul l-a determinat pe Hahnemann să investigheze amănunțit un număr mare de cazuri cronice și în urma a 12 ani de cercetare asiduă a ajuns la concluzia conform căreia bolile cronice sunt cauzate de anumite miasme cronice. Aceste miasme sunt Psora, Sifilisul și Sicoza. Psora reprezintă cauza fundamentală a nenumărator boli, cel puțin șapte optimi din numărul total al bolilor cronice fiind determinate de aceasta, urmând ca doar o optime să fie cauzată de către Sifilis și Sicoză. În homeopatie vindecarea bolilor cronice este posibilă în condițiile în care aceste miasme sunt combătute cu remediile adecvate.

 

Teoria Forței Vitale

Homeopatia pune un accent deosebit nu doar pe existența unei Forțe Vitale a organismului uman, ci și pe capacitatea acestei Forțe de a-l vindeca. În viziunea homeopată omul este format din trei elemente: trup, minte și spirit. Spiritul – cel responsabil de varii manifestări ale vieții – a fost numit de Dr. Hahnemann ”Forța Vitală”. Fondatorul Homeopatiei, precum și urmașii acestuia au observat că spiritul este cel care – atunci când trupul este sănătos – menține funcțiile normale și senzațiile organismului. În momentul în care Forța Vitală este perturbată de anumite influențe, se înregistrează și perturbări la nivelul trupului, suma tuturor acestor semne ale anormalității numindu-se ”boală”. Remediul homeopat este astfel selectat și administrat în vederea dirijării proactive a Forței Vitale în sensul reglării acestor anormalități manifestate la nivelul trupului, deci al Vindecării.

 

Doctrina dinamizării remediilor

Dinamizarea homeopatică reprezintă un proces prin care proprietățile medicinale aflate în stare latentă în anumite substanțe naturale devin active la un nivel extrem de ridicat. Potrivit analizei medicului Stuart Close (1860-1929), potențarea homeopată constă în procesul matematico-mecanic al reducerii la scară a substanțelor medicinale aflate în stare brută, inertă sau chiar otrăvitoare la o stare de solubilitate fizică, asimilare fiziologică și activitate terapeutică fără efecte adverse, urmând ca substanțele aduse în această stare să poată fi utilizate ca remedii homeopate. Potențarea se realizează prin două metode: triturația (pentru substanțele insolubile) și sucusiunea (pentru substanțele solubile).  

 

Doctrina individualizării

Conform acestui principiu, tratamentul homeopat caută să trateze individul, nu boala.

 

 

Informați-vă mai mult din următoarele surse:

Dumitru Dobrescu,Farmacologie homeopată(ecologică). Farmacologia generală, Volumul I, ed. a treia, Editura Universitară București 2011

www.abchomeopathy.com

http://www.homeopatie.ro